REZUMAT
Exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către unul dintre părinţi reprezintă, în dreptul nostru, excepţia de la regula conform căreia autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi. Însă, în practică, excepţia tinde a deveni regula.
Pe rolul instanţelor judecătoreşti sunt înregistrate tot mai multe cereri care au ca petit principal sau, după caz, secundar, exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti, iar în considerentele acestor cereri sunt invocate „motive” care tind a fi catalogate drept temeinice pentru a conduce la o astfel de „sancţiune”. Într‑adevăr, legiuitorul enumeră exemplificativ anumite comportamente care pot conduce la exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti, însă acestea nu conduc în mod automat la o asemenea soluţie. În schimb, s‑ar impune raportarea circumstanţelor de fapt la interesul superior al copilului, pentru a se stabili în ce măsură dispunerea exerciţiului exclusiv al autorităţii părinteşti este proporţională cu motivul sau, după caz, motivele invocate şi probate, prin raportare la interesul superior al copilului.
În prezentul studiu, după o scurtă secţiune introductivă în care am prezentat evoluţia ocrotirii minorului de la „puterea părintească” la „autoritatea părintească”, ne‑am oprit atenţia asupra opticii legiuitorului referitoare la coparentalitate, evidenţiind tendinţa acestuia spre responsabilizarea părinţilor. Ulterior, pentru a desluşi înţelesul sintagmei „motive temeinice” uzitate în cuprinsul art. 398 C. civ., am analizat motivele enumerate exemplificativ de legiuitor în cuprinsul art. 36 alin. (7) din Legea nr. 272/2004, pentru a aduce unele clarificări esenţiale.
În final, scopul acestui articol este evidenţierea faptului că, pentru a fi dispusă măsura exercitării autorităţii părinteşti în mod exclusiv, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între autoritatea părintească exercitată în mod exclusiv de unul dintre părinţi, ca modalitate de asigurare a protecţiei interesului superior al copilului, şi protecţia persoanei, pentru a se evita impunerea unei sarcini excesive asupra minorului.
Cuvinte‑cheie: copil, autoritate părintească, exerciţiul exclusiv al autorităţii părinteşti, motive temeinice, interesul superior al copilului.
SUR LE PARTAGE DE L’AUTORITÉ PARENTALE ET LES «BONNES MOTIFS» QUI JUSTIFIENT LA MESURE. UNE BRÈVE ANALYSE
RÉSUMÉ
L’exercice de l’autorité parentale exclusivement par l’un des parents est, à notre droite, l’exception à la règle selon laquelle l’autorité parentale appartient aux deux parents. Mais dans la pratique, l’exception tend à devenir la règle.
Un nombre en augmentant de réclamations judiciaires, ayant pour objet principal ou, selon le cas, secondaire l’exercice exclusif de l’autorité parentale, sont inscrites au rôle des instances, et dans les considérants de ces demandes sont invoqués des « motifs » qui tendent à être qualifiés de valables conduire à une telle «sanction». En effet, le législateur énumère par exemple certains comportements pouvant conduire à l’exercice exclusif de l’autorité parentale, mais ils ne conduisent pas automatiquement à une telle solution. Au lieu de cela, il est nécessaire de rattacher les circonstances de fait à l’intérêt supérieur de l’enfant, afin de déterminer dans quelle mesure la disposition de l’exercice exclusif de l’autorité parentale est proportionnée au motif ou, selon le cas, aux motifs invoqués et prouvé, par rapport à l’intérêt supérieur de l’enfant.
Dans cette étude, après une courte section introductive dans laquelle nous avons présenté l’évolution de la protection de mineur du «pouvoir parental» à «l’autorité parentale», nous nous sommes penchés sur la vision du législateur de la coparentalité, en soulignant sa tendance à la responsabilité parentale. Par la suite, afin de comprendre le sens de l’expression «bonnes motifs» utilisée à l’art. 398 du Code civil, nous avons analysé les motifs énumérés à titre d’exemple par le législateur à l’art. 36 alinéa (7) de la loi no 272/2004, afin d’apporter quelques précisions essentielles.
Enfin, cet article a pour objet de souligner le fait que, pour ordonner l’exercice exclusif de l’autorité parentale, il est nécessaire d’assurer un rapport raisonnable de proportionnalité entre l’autorité parentale exercée exclusivement par l’un des parents, comme moyen d’assurer la protection des intérêts, la protection supérieure de l’enfant et la protection de la personne, afin d’éviter d’imposer une charge excessive au mineur.
Mots‑clés: enfant, autorité parentale, exercice exclusif de l’autorité parentale, bonnes raisons, intérêt supérieur de l’enfant.
ON THE SHARING OF PARENTAL AUTHORITY AND THE “GOOD GROUNDS” THAT JUSTIFY THE MEASURE. A BRIEF ANALYSIS
ABSTRACT
The exercise of parental authority exclusively by one of the parents should represent in our legal system an exception from the rule according to which the exercise of parental authority belongs to both parents. Nevertheless, in practice, the exception tends to become the rule.
An increasing number of judicial claims, having as the main or secondary object the exclusive exercise of parental authority, are being registered on courts dockets, and in those claims a series of “motifs”, that tend to be considered sound for lending to such a “sanction”, are being alleged. It is true that the legislator exemplifies certain behaviors that can be categorized motifs that may lead to the exclusive exercise of parental authority, but those should not automatically lead to such a solution. Instead, the factual circumstances should be reported to the child’s best interests in order to establish to what point the exclusive exercise of parental authority is proportional with the alleged and proven motif or motifs by considering the child’s best interests.
In the present paper, after a short introductory section in which we have presented the evolution of child’s protection form “parental power” to “parental authority”, our attention focuses on the legislator’s optic on coparenting, underlining its tendency to parental accountability. Later, in order to clear the significance of the phrase “sound motifs” used by the Article 398 Civil Code, we have analyzed the motifs provided as examples by the legislator in Article 36 par. (7) of Law no. 272/2004, in order to bring some necessary clarifications.
Finally, the scope of the paper is to underline the fact that in order to state the exclusive exercise of parental authority, a reasonable proportionality should exist between the parental authority exclusively exercised by one of the parents, as mean of ensuring the safeguard of the child’s best interests, and the protection of the person, in order to avoid an excessive burden on the minor.
Keywords: child, parental authority, the exclusive exercise of parental authority, sound motifs, the child’s best interests.