Codruța Guzei-Mangu
REZUMAT
Pe parcursul acestui material ne propunem să aducem în discuţie un subiect pe care îl apreciem a fi deosebit de important şi, în continuare, de actualitate, anume drepturile copilului şi perceperea acestuia ca subiect autonom de drepturi, în scopul respectării şi realizării optime a acestora. Lucrarea va fi structurată în patru părţi. În prima parte, introductivă, vor fi prezentate câteva aspecte generale care fundamentează tema propusă. În cea de-a doua parte se va face vorbire despre principiul capacităţii în continuă dezvoltare a minorului, noţiunea şi conţinutul acestuia în baza prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului şi modul în care acesta funcţionează prin raportare la principiul interesului superior al copilului şi la drepturile copilului de a fi ascultat, de a-şi exprima opinia şi de a-i fi luată în considerare în demersul luării deciziilor care îl privesc. Cea de-a treia parte va avea în vedere modul în care au fost cuprinse principiile şi drepturile anterior menţionate în rândurile dispoziţiilor generale redactate în materia autorităţii părinteşti în Codul civil, iar ultima parte va fi rezervată concluziilor.
Cuvinte-cheie: drepturile copilului, capacitatea în continuă dezvoltare a copilului, interesul superior al copilului, autoritate părintească, autonomia copilului.
L’ENFANT CONSIDÉRÉ COMME UN SUJET AUTONOME DE DROITS ET SA CAPACITÉ EN DÉVELOPPEMENT CONTINU
RÉSUMÉ
A travers ce document, nous avons l’intention d’aborder un sujet que nous considérons comme particulièrement important et toujours d’actualité, à savoir les droits de l’enfant et leur perception en tant que sujet autonome de droits, afin de les respecter et de les réaliser de manière optimale. La deuxième partie va présenter le principe de la capacité évolutive de l’enfant, son concept et son contenu basés sur la Convention des Nations Unies sur les droits de l’enfant et comment il fonctionne en relation avec le principe de l’intérêt supérieur de l’enfant et les droits de l’enfant d’être entendu, d’exprimer son opinion et de la voir prise en compte dans les processus de prise de décision qui le concernent. La troisième partie va examiner la manière dont les principes et les droits susmentionnés ont été inclus dans les dispositions générales du Code civil relatives à l’autorité parentale, et la dernière partie sera réservée aux conclusions.
Mots-clés: droits de l’enfant, capacité évolutive de l’enfant, intérêt supérieur de l’enfant, autorité parentale, autonomie de l’enfant.
THE CHILD SEEN AS AN AUTONOMOUS SUBJECT OF RIGHTS AND HIS CONTINUOUSLY DEVELOPING CAPACITY
ABSTRACT
Throughout this material we intend to address a topic that we consider to be particularly important and still of interest, namely children’s rights and their status as autonomous subject of rights, so that they are respected and exercised accordingly. The paper will be structured into four parts. In the first part will be presented some general aspects justifying the chosen subject. In the second part we will speak about the principle of the evolving capacity of the minor, its concept and content, based on the provisions of the United Nations Convention on the Rights of the Child and how it relates to the principle of the best interest of the child and the rights of the child to be heard, to express their opinion and to be taken into account in the decision-making processes. The third part will underline the manner in which the aforementioned principles and rights have been included in the general provisions of the Civil Code on parental authority, and the last part will be reserved for conclusions.
Keywords: rights of the child, evolving capacity of the child, best interests of the child, parental authority, autonomy of the child.
Articol publicat în RDF. nr. 2/2024