NUMELE PURTAT DUPĂ DESFACEREA CĂSĂTORIEI, MOTIV DE DISPUTĂ ÎNTRE SOŢI. SOLUŢII ALE PRACTICII JUDICIARE ÎN CAZUL SCHIMBĂRII NUMELUI MAMEI ŞI ÎN CAZUL DIVORŢULUI PRONUNŢAT ÎN STRĂINĂTATE

Gabriela‑Cristina FRENŢIU

REZUMAT

Regula consacrată de art. 383 alin. (3) C. civ. este aceea potrivit căreia, la momentul divor­ţului, fiecare soţ revine la numele avut anterior desfacerii căsătoriei, realizându‑se astfel o restabilire a situaţiei anterioare. Regula comportă şi excepţii, în sensul că soţul care prin căsătorie a luat numele de familie al celuilalt îl poate păstra şi după desfacerea căsătoriei în două situaţii, expres şi limitativ reglementate de art. 383 alin. (1) şi (2) C. civ. Derogarea de la regula generală poate fi aplicată numai atunci când se probează acordul soţilor ori faptul că revenirea la numele avut  anterior căsătoriei ar diminua sau anihila notorie­tatea soţului ori ar crea o vătămare copilului. Caracterul prejudiciabil, respectiv gravitatea acestui prejudiciu se apreciază de instanţa de judecată, de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei. Interesul superior al copilului, care justifică păstrarea de către un soţ a numelui dobândit prin căsătorie, există atunci când se dovedeşte că, în urma reluării de către părinte a numelui purtat anterior căsătoriei, minorul rezultat din căsătoria părţilor ar avea de suferit, în sensul că ar pierde sau i s‑ar diminua posibilităţile de identificare socială.

Cuvinte‑cheie: divorţ, nume, notorietate, interesul superior al copilului, prejudiciu.

NOM PORTÉ APRÈS LA DISSOLUTION DU MARIAGE, MOTIF DU LITIGE ENTRE CONJOINTS. SOLUTIONS DE PRATIQUE JUDICIAIRE EN CAS DE CHANGEMENT DE NOM DE LA MÈRE ET EN CAS DE DIVORCE PRONONCÉE À L’ÉTRANGER

RÉSUMÉ

La règle prévue par l’art. 383 alinéa (3) du Code civil est celui selon lequel, au moment du divorce, chaque époux revient au nom qu’il avait avant la dissolution du mariage, réalisant ainsi le rétablissement de la situation antérieure. La règle comporte également des exceptions, en ce sens que l’époux qui par mariage a pris le nom de famille de l’autre peut le conserver même après la dissolution du mariage dans deux situations, expressément et limitativement régies par l’art. 383 alinéas (1) et (2) du Code civil. La dérogation à la règle générale ne peut être appliquée que lorsque le consentement des époux est prouvé ou que le fait que le retour au nom eu avant le mariage diminuerait ou anéantirait la notoriété du mari, créerait un préjudice à l’enfant. Le caractère préjudiciable, respectivement la gravité de ce préjudice est appréciée par le tribunal, au cas par cas, en fonction des circonstances concrètes de l’affaire. L’intérêt supérieur de l’enfant, qui justifie le maintien par un époux du nom acquis par mariage, existe lorsqu’il est prouvé qu’à la suite de la reprise par le parent du nom donné avant le mariage, le mineur issu du mariage des parties souffrirait, en ce sens qu’il y perdrait, ou les possibilités d’identification sociale seraient diminuées.

Mots‑clés: divorce, nom, notoriété, intérêt supérieur de l’enfant, préjugé

THE NAME CARRIED AFTER THE DISSOLUTION OF THE MARRIAGE, REASON FOR DISPUTE BETWEEN SPOUSES. SOLUTIONS OF JUDICIAL PRACTICE IN THE CASE OF THE CHANGE OF THE MOTHER’S NAME AND IN THE CASE OF A DIVORCE GRANTED ABROAD

ABSTRACT

The rule provided by Article 383 para. (3) of the Civil Code is the one according to which at the time of divorce each spouse returns to the name he had before the dissolution of the marriage, thus achieving a restoration of the previous situation. The rule also includes exceptions, in the sense that the spouse who by marriage took the other’s family name can keep it even after the dissolution of the marriage in two situations, expressly and limitingly regulated by Article 383 para. (1) and (2) of the Civil Code. The derogation from the general rule can be applied only when the consent of the spouses is proven or the fact that the return to the name had before the marriage would diminish or annihilate the notoriety of the husband, would create an injury to the child. The prejudicial character, respectively the gravity of this prejudice is assessed by the court, from case to case, depending on the concrete circumstances of the case. The best interests of the child, which justify the retention by a spouse of the name acquired by marriage, exists when it is proved that following the resumption by the parent of the name given before the marriage, the minor resulting from the marriage of the parties would suffer in the sense that he would lose or the possibilities of social identification would be diminished.

Keywords: divorce, name, notoriety, best interests of the child, prejudice.

Material publicat în RDF nr. 2/2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Post