REZUMAT
Se întâmplă adesea ca un soţ să edifice o construcţie pe terenul proprietatea exclusivă a celuilalt soţ. În măsura în care relaţia de căsătorie dăinuie, regimul juridic al construcţiei va fi de cele mai multe ori indiferent pentru soţi. Dacă însă căsătoria se desface, se anulează ori încetează, devine de actualitate problema drepturilor existente cu privire la edificat. Lucrarea îşi propune să abordeze tocmai această chestiune, respectiv să analizeze care va fi regimul juridic al construcţiei prin raportare la soţul proprietar al terenului şi cel care a edificat construcţia.
În acest sens, după o scurtă analiză a aspectelor relevante cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi, lucrarea aduce în discuţie principalele opinii exprimate, până în momentul de faţă, în doctrină cu privire la subiect şi posibilele contraargumente ce pot fi aduse acestora, pentru ca în final să prezentăm optica noastră asupra problemei deduse cercetării. În esenţă, concluzia este
aceea că în lipsa unei constituiri convenţionale, prin act autentic, a unui drept de superficie în favoarea autorului lucrării ori a renunţării exprese de către proprietarul terenului la dreptul de accesiune, autorul lucrării nu poate dobândi un drept de proprietate asupra construcţiei, chiar dacă lucrarea a fost realizată cu consimţământul soţului proprietar al terenului sau împreună cu acesta.
Cuvinte-cheie: construcţie, soţ, accesiune, consimţământ, proprietate.
LE RÉGIME JURIDIQUE DES TRAVAUX AUTONOMES À CARACTÈRE DURABLE CONSTRUITS PAR UN CONJOINT SUR LE TERRAIN QUI EST LA PROPRIÉTÉ EXCLUSIVE DE L’AUTRE CONJOINT
RÉSUMÉ
Cela arrive souvent que l’un des conjoints construise un bâtiment sur le terrain qui est la propriété exclusive de l’autre conjoint. Dans la mesure où la relation de mariage survit, le régime
juridique du bâtiment sera dans la plupart des cas indifférent pour les conjoints. Mais si le mariage est dissous, annulé ou il cesse, la question des droits existants sur le bâtiment est d’actualité. L’étude se propose de traiter même cette question, respectivement d’analyser quel sera le régime juridique du bâtiment par rapport au conjoint propriétaire du terrain et celui qui a construit le bâtiment. À cet égard, après une brève analyse des aspects pertinents liés aux rapports patrimoniaux entre les conjoints, l’étude remet en question les principales opinions exprimées jusqu’à ce moment, dans la doctrine, concernant le sujet et les éventuelles réfutations qui leur peuvent être opposées, pour que finalement nous puissions présenter notre opinion sur la question soumise à la recherche.
Essentiellement, la conclusion est celle qu’en l’absence d’une constitution conventionnelle, par un acte authentique, d’un droit de superficie en faveur de l’auteur de la construction ou de la renonciation expresse par le propriétaire du terrain au droit d’accession, l’auteur de la construction ne peut pas acquérir un droit de propriété sur le bâtiment, même si la construction a été réalisée avec le consentement du conjoint propriétaire du terrain ou avec lui-même.
Mots-clés: le bâtiment, le conjoint; l’accession, le consentement, la propriété.
LEGAL REGIME OF SUSTAINABLE AUTONOMOUS WORKS ERECTED BY ONE SPOUSE ON THE LAND THAT IS THE EXCLUSIVE PROPERTY OF THE OTHER SPOUSE
ABSTRACT
It often happens that a spouse builds a construction on the land owned exclusively by the other spouse. As long as the marriage lasts, the legal status of the construction is usually unimportant for the spouses. Still, in case of divorce or when the marriage is annulated or it ends, the problem of the rights over the building becomes topical. The paper aims to address this issue, respectively to analyze the legal regime of the building in relation to the spouse who owns the land and the one who built it.
In this line, after a short analysis of the relevant issues regarding the patrimonial relations between the spouses, the paper brings into view the main solutions proposed by the legal scholars on the topic and the possible counterarguments to those solutions and in the end we present our own optic on the issue. In a nutshell, we concluded that if no authentic contract that provides a superficies right for the builder was concluded or the owner of the land has not expressively renounced on his right of accession, the builder cannot acquire a property right on the construction, regardless if he builds it with the consent of the other spouse or even together with him.
Keywords: construction, spouse, accession, consent, property.
Articolul poate fi lecturat [Online] accesând următorul link: Regimul juridic al lucrărilor autonome cu caracter durabil edificate de un soţ pe terenul proprietatea exclusivă a celuilalt soţ | Universul Juridic